Pentru medici
Programul Regional de Educație Medicală Continuă
Asociația Clubul Isis pune la dispoziția medicilor din județul Constanța cursuri de educație medicală continuă concepute şi susținute de specialiști cu recunoaștere națională și cu experiență practică îndelungată pe teme de larg interes medical. Procesul de formare profesională este programat a se desfășura periodic și își propune să capteze atenția unui număr cât mai mare de medici. Preocuparea pentru dobândirea de noi informații practice trebuie să caracterizeze și să se oglindească în activitatea oricărui cadru medical și tocmai de aceea venim în întâmpinarea acestui deziderat prin debutul unei serii dedicate de cursuri gratuite, special concepute și creditate CMR.
Ultrasound Academy Constanta Course – Ediția a 7-a
Perioda de desfășurare: 23-25 august 2018 Locaţie: Hotel Iaki, Mamaia Cursul de anul acesta, organizat sub egida ISUOG, se adresează în principal tuturor medicilor specialişti în Obstetrică și Ginecologie care sunt licenţiaţi (certificaţi) în ecografie în Obstetrică și Ginecologie dar ale căror cunoștințe sunt excelente în principal în teorie. Ne propunem să ne aplecăm mai mult asupra celor ce [...]
Ultrasound Academy Constanta Course – Ediția a 3-a
Armonia Hospital și Asociația Clubul Isis aduc la Constanța un nou curs cu participare internațională adresat specialiștilor în obstetrică-ginecologie, care vor putea face o supraspecializare în ultrasonografie. Ultrasound Academy Constanta Course - First & Second Trimester Ultrasound se va desfășura în perioada 28 – 30 August 2014, la Hotel Flora din Mamaia. Număr de locuri disponibile: 50 – full members [...]
Forum medical: Importanța investigațiilor medicale în sarcină
Dr. Philippe Jeanty, MD, PHD este unul dintre medicii care a efectuat pentru prima dată măsurători ecografice pentru a estima vârsta gestiațională a fătului, precum și dacă acesta se dezvoltă normal. Cu o experiență de peste 35 de ani, măsurătorile efectuate de Dr. Philippe Jeanty au devenit un etalon iar numele său este cunoscut peste tot în lume. Aflat pentru [...]
Workshop medical: Tendințe și actualități în screening-ul de prim trimestru
Asociația Clubul Isis a organizat în data de 7 decembrie 2013 un nou workshop cu participare internațională adresat medicilor, despre Tendințe și Actualități în Screening-ul de Prim Trimestru. În cadrul evenimentului au fost prezentate ultimele noutăți în domeniul screening-ului de prim trimestru și au participat peste 100 de cadre medicale din județul Constanța și București. "Ne bucurăm că am reușit să aducem [...]
Spital Prieten al Copilului
Armonia Hospital a fost desemnat de către UNICEF „Spital Prieten al Copilului” o inițiativă ce are ca scop să ofere fiecărui copil cel mai bun start în viaţă prin crearea unui mediu în care sprijinirea alăptării să fie normă.
Certificare ISO 9001
Sistem de management al calității ISO 9001:2015; Sistem de management integrat mediului și securității internaționale conform standardelor: ISO14001:2015; OHSAS 18001:2007; ISO 27001:2013
Acreditare Golden Seal
„Suntem onoraţi sǎ primim recunoașterea unei echipe cu experienţǎ internaţionalǎ pentru munca acestor 14 ani de când a luat naștere Armonia Hospital.