“Era ora 23.50. A. dormea deja de mai bine de 2 ore dar, totuşi, ce se auzea din camera lui?” Dacă şi copilaşul dumneavoastră are episoade nocturne “ciudate”, acest articol ar putea să vă ajute să inţelegeţi ce se întâmplă cu el şi cum să-l ajutaţi.

Pavorul nocturn (PN) sau teroarea nocturnă este o parasomnie (adică o tulburare a somnului) caracterizată prin episoade repetate de trezire bruscă (dar incompletă!), ce apare în special în prima treime a somnului, la trecerea din stadiul III în stadiul IV al somnului lent non-REM. Pavorul nocturn apare mai frecvent la copilaşi cu vârsta între 18 luni şi 5 ani, dar poate debuta şi mai târziu.

Aspectul clinic este extrem de îngrijorător pentru părinţi: copilul se ridică brusc în şezut, ţipă, plânge, e agitat, cu ochii deschişi, pare speriat, uneori pare că vorbeşte despre evenimente întâmplate în cursul zilei precedente. În tot acest timp copilaşul poate fi congestionat (mai rar palid), transpirat, tahicardic, cu respiraţia modificată, tonus muscular crescut – toate aceste fenomene datorându-se activării importante a sistemului vegetativ.

Episodul are durată variabilă, de la 4-5 minute până la 15-20, după care copilul se linişteşte brusc şi readoarme iar dimineaţa la trezire nu-şi aminteşte nimic.

Ceea ce îi sperie cel mai tare pe părinţi este faptul că, deşi fac eforturi, copilul pare că nu-i recunoaşte şi este inconsolabil în cursul episodului. De fapt, chiar aşa şi este – din cauza faptului că are ochii deschişi, copilul pare treaz dar este, aşa cum am spus deja, o trezire incompletă, de aici decurgând acest comportament neadecvat.

Pavorul nocturn apare mai frecvent la copiii anxioşi, instabili, şi poate fi favorizat de o serie de factori – evenimente traumatizante din timpul zilei, emoţii puternice, oboseală, lipsa somnului etc.

Episoadele dispar în general spontan către vârsta de 12 ani şi nu necesită de regulă tratament, cu excepţia celor foarte frecvente care cauzează somnolenţă exagerată în ziua următoare.

Este importantă liniştirea familiei și explicarea evoluției benign a acestei manifestări, legată de procesul de maturare.

Dr. Daniela STOIAN
Medic Specialist
Neurologie Pediatrică
Armonia Hospital