Cei mai mulţi dintre copii se confruntă în primii trei ani de viaţă, cel puţin o dată, cu o infecţie a urechii. Acest lucru se întâmplă cu precădere iarna, atunci când infecţiile respiratorii sunt mai frecvente.
Părinții trebuie să știe că infecţiile otice sunt favorizate de:
• sistemul imunitar insuficient dezvoltat al copiilor;
• particularităţile trompelor lui Eustachio; (canalele ce leagă faringele de urechea internă): mai scurte decât la adulţi şi cu traiect orizontal, astfel încât bacteriile şi virusurile din nas şi gât pot ajunge mai uşor la urechi;
• prezenţa vegetaţiilor adenoide (polipi), sinuzite;
• sexul masculin – otitele fiind mai frecvente la băieţi.
Diagnosticul de otită poate fi stabilit numai în urma examinării otoscopice. După localizare, otitele se împart în:
• otite externe – când conductul auditiv este roşu, inflamat şi foarte dureros. Cel mai frecvent sunt virale;
• otite medii – inflamații ale mucoasei urechii medii. 90% din cazuri apar în contextul unei infecţii acute de căi respiratorii superioare de etiologie virală. Restul de 10% sunt bacteriene şi pot evolua spre otită cu colecţie purulentă.
Simptomele otitei sunt variate:
• iniţial pot fi semnele unei infecţii respiratorii: tuse, obstrucţie nazală, secreţii nazale, febră;
• durere surdă la nivelul urechii ce apare, de obicei brusc, în cursul nopţii;
• urechea se înfundă;
• scade temporar auzul;
• copilul ameţeşte sau nu îşi poate menţine echilibrul;
• la sugar: iritabilitate, agitaţie, refuzul alimentaţiei sau plânge în timpul suptului (scade presiunea la nivelul urechii şi durerea se intensifică), pot apărea vărsături, scaune moi, se trage de urechiuşa dureroasă;
• din urechea afectată pot curge secreţii alb-gălbui sau puroi.
Tratamentul otitelor este diferit în funcţie de formă. Otitele externe şi majoritatea otitelor medii nu necesită tratament antibiotic. Dacă micuțul primeşte tratament antibiotic acesta trebuie administrat pe toată perioada recomandată (chiar dacă simptomele au dispărut după câteva zile).
Măsuri generale:
• căldură locală (o compresă sau un prosop cald) la nivelul urechii afectate;
• administrarea de antialgice şi antipiretice (acetaminofen sau ibuprofen) la indicaţia medicului;
• nu se introduc picături în urechea copilului înainte de examenul otoscopic care să certifice integritatea timpanului;
• dezobstrucţie (desfundarea) nazală cu ser fiziologic sau apă de mare şi aspirarea secreţiilor nazale ori de câte ori este nevoie.
Părinţii pot controla o parte din factorii ce favorizează apariţia otitei:
– copilul nu trebuie expus fumului de ţigară;
– sugarii trebuie alăptaţi cel puţin 6 luni (laptele de mamă conţine anticorpi ce-l protejează);
– nu trebuie dat copilului să bea din biberon în poziţie culcată ;
– protejaţi-l de răceli şi, dacă apar, trataţi-le corect
– învăţaţi copiii să sufle nasul corect (pe rând câte o nară, nu amândouă deodată);
– la baia zilnică nu introduceţi apă în urechi şi curăţaţi doar pavilionul extern.