Climatul marin oferă o atmosferă uşor sărată, curată, cu umiditate mare, cu briză sau vânt, temperatură relativ constantă şi o lumină solară bogată în raze ultraviolete. Climatul marin răscoleşte biologic profund şi rapid orice organism, stimulând creşterea, funcţiile de apărare, metabolismul în general şi îndeosebi al vitaminei D, al calciului, iar la final, bronzarea pielii.

Copilul sănătos poate fi dus la mare, după ce a împlinit 9 luni, când se poate ridica şi merge bine. O dată cu venirea verii, trebuie folosit orice prilej pentru obișnuirea sa cu expunerea la aer şi soare, lăsat să se joace afară cu o pălăriuţă pe cap, desculţ şi îmbrăcat cu un tricou (obligatoriu de bumbac) cu mâneci scurte și pantalonaşi scurţi. Trusoul trebuie să cuprindă 2-3 costume de baie, pălăriuţă/şapcă de culoare deschisă, încălţăminte cu talpă flexibilă, papuci, cămăşi/tricouri, chiloţi, prosoape şi haine mai călduroase pentru vremea nefavorabilă, termos, jucării, minge, colac/pernuţe, piscină gonflabilă și umbrelă.

S-a dovedit legătura dintre expunerea excesivă la radiaţii ultraviolete în copilărie şi apariţia ulterioară a cancerului pielii. Tocmai de aceea vă sfătuiesc să evitaţi expunerea directă la soare indiferent de vârstă. Bronzul se produce după un prealabil eritem solar (roşeaţă), care implică anumite riscuri: modificări ireversibile ale ţesutului conjunctiv, pierderi de apă, subţierea stratului pielii. Se recomandă protejarea pielii cu cremă sau loţiune care conţine factor de protecţie (contra radiaţiilor ultraviolete) cu valoare de minim 25. Aceasta înseamnă acoperirea întregii suprafeţe de piele expusă la soare.

Recomandări de program: copiii între 1-3 ani nu vor fi ţinuţi mai mult de 2 ore pe plajă (08:00-08:30 şi 10:00- 10:30), având grijă să li se dea să bea lichide, să fie ţinuţi alternativ la umbră şi soare şi să nu stea mai mult de 15 minute în apă. Când devin plângăreţi, somnolenţi, trebuie duşi acasă. Copiii peste 3-4 ani pot rămâne pe plajă 3 ore în cursul dimineţii (08:00-11:00) şi 1-2 ore după-amiază. Copiii mari, obişnuiţi deja cu soarele, pot merge pe plajă şi între orele 16:00-18:30 când se pot scălda, apa mării fiind mai caldă.

Recomandăm ca, în primele zile, expunerea la soare să nu depăşească 5 minute pe fiecare parte a corpului, iar durata să crească zilnic cu câte 5 minute, ajungându-se dupa cca. 1 săptămână la 30-40 de minute de plajă. Scăldatul în apele Mării Negre este plăcut şi tolerat de toate vârstele dacă apa înregistrează peste 20 °C , iar în aer sunt peste 22 °C. Frigul rămâne principalul inamic al intrării şi rămânerii în apă de care nu trebuie să uitați atunci când pregătiți bagajul pentru plajă.