Avon Cosmetics România lansează al doilea program de finanțare al companiei, în valoare de 100,000 $, adresat ONG-urilor, autorităților locale și instituțiilor publice din România.
“Prin acest program ne propunem să continuăm să sprijinim inițiativele organizațiilor neguvernamentale și ale instituțiilor publice și private în domeniul sănătății și serviciilor sociale, având ca scop depistarea precoce, intervenția și recuperarea în cazul cancerului la sân, precum și suportul adresat victimelor violenței domestice. Vom continua să dezvoltăm spiritul voluntar si să îl încurajăm, vom continua să investim în proiecte în întreaga țară și să fim alături de femeile aflate la nevoie.”, declară Răzvan Dirațian, General Manager Avon România și Moldova.
Programul de finanțare lansat de AVON în acest an, se împarte în două fonduri: fondul “Proiecte pentru sănătatea sânilor” în valoare de 50,000 $ și fondul „Proiecte pentru victimele violenței domestice” în valoare de 50,000 $. Prin fiecare linie vom susține doua proiecte: unul de 15,000 $ si unul de 35,000 $.
ONG-urile, autoritățile locale, instituțiile publice pot înscrie proiectele doar pe platforma www.avon.grantwizard.ro. Pe site pot fi găsite: formularul de aplicație, criteriile de eligibilitate, calendarul fondurilor și ghidul aplicantului. Termenul limită de înscriere este 15 august.
Evaluarea proiectelor va fi realizată de către un juriu din care fac parte: Răzvan Dirațian (General Manager Avon România și Moldova), Raluca Kișescu (Senior Manager Commercial Marketing Avon Romania și Moldova), Mihaela Sasarman (Președinta Asociației Transcena și unul dintre membrii fondatori. Coordonează activitățile organizației și conduce activitatea de teatru social), Victoria Asanache (Președinte Asociația pentru prevenția și lupta împotriva cancerului „Amazonia”), Dragos Dehelean (Fondator și Coordonator la ResponsabilitateSociala.ro, Founder & Managing Partner la Selenis Relații Publice Online şi Executive President la Asociația de Comunicare Ethos).
***
De peste 12 ani Avon dezvoltă și susține proiecte sociale în România. Eforturile Avon de responsabilitate socială se împart în două direcții: lupta împotriva cancerului la sân concretizată prin Campania pentru Sănătatea Sânilor și lupta împotriva violenței domestice prin Campania Respectului. Până în prezent, Avon a investit peste 2,7 milioane de dolari în dotarea cu echipamente medicale a centrelor de oncologie din întreaga țară, în campanii naționale de informare și educare a publicului feminin, în programe de screening pentru femeile peste 40 de ani, dar și în pregătirea asistenților sociali și maternali care intră în contact cu victimele violenței domestice.
Detalii despre program, dar și despre acțiunile Avon în domeniul social găsiți pe www.avoncampaniisociale.ro sau www.avon.grantwizard.ro.