Al patrulea trimestru de sarcină sau extragestația se referă la primele trei luni postpartum, perioadă în care bebelușul revine des și pentru mult timp la sânul mamei.

Nevoia de a se afla în contact strâns cu corpul mamei, de a căuta căldura maternă și de a se liniști în brațele părintilor este naturală, instinctivă, asigurând supraviețuirea puiului de om.

Totuși, nevoia bebelușului este interpretată de majoritatea societății moderne drept o tendință spre răsfăț, iar producătorii de articole pentru copii se întrec în a crea dispozitive cât mai evoluate, cât mai diversificate pentru a compensa lipsa contactului uman.

Prinși în dinamica viețîi de zi cu zi, având modele virtuale ce promovează industrii, nu relații umane, noii părinți se simt uneori presați să-și înfrâneze pornirile firești și să limiteze timpul în care își țîn bebelușîi în brațe.

Că să înțelegem mai bine nevoile bebelușului trebuie să ne întoarcem mult în timp și să privim specia umană de la începuturile ei, o dată cu evoluția de la mersul patruped la cel biped.

Se pare că antropologic, o dată cu ridicarea în două membre, omul a suferit o serie de modificări, una dintre acestea fiind reprezentată de îngustarea bazinului.

Acest lucru a dus la necesitatea că puiul de om să iasă prin canalul nașterii în jurul a nouă luni de sarcină, deși se consideră că timpul necesar pentru o gestație completă este de aproximativ doisprezece luni (unii cercetători vorbesc chiar despre 18-24 de luni).

Cele trei luni diferență se traduc într-o imaturitate a tuturor sistemelor fiziologice de care avem nevoie pt a supraviețui (nervos, digestiv,etc).

Pentru a putea perpetua specia, omul a trebuit să-și poarte puiul neajutorat și să-l țînă în contact strâns, fără a-l lăsă mult timp singur în culcușuri și cuiburi.

Imaturitatea sistemului nervos se reflectă în faptul că puiul de om se naște complet dependent de mama sa, având doar instincte și emoții. Iar asta îl face vulnerabil.

Plânsul va fi un semnal de foame, de sete, de anxietate, de frică, de frig, de cald, de toate la un loc sau pur și simplu, de dor.

Revenind la sânul mamei va regăsi toate senzațiile familiare din burtică și asta îi vă oferi un sentiment de siguranță.

Cu mânuțele lăsate liber, puiul de om abia venit pe lume se va cățăra, se va târî și va găsi instinctiv calea către pieptul mamei pentru a suge, cu beneficii pentru ambele părți.

Odată ajuns la destinație, nou-născutul are nevoie să rămână cât mai mult în contact piele-pe-piele cu mama sa pentru a-i fi facilitată tranziția în mediul extrauterin.

Contactul strâns și îndelungat îi va regla temperatura corporală, batăile inimii, glicemia, respirația, reducând necesitatea unor intervenții externe.

Nou-născutul nu are noțiunea de timp și de spatiu, are nevoie de răspuns prompt la chemările lui, abia în jurul vârstei de trei luni începând să înțeleagă că este o persoană distinctă de mama lui. Fără a ști ce este timpul, nu poate avea răbdare, așa că plânsul se vă înteți până primește un răspuns.

Atunci când nu este luat în brațe pentru a fi liniștit, puiul de om se va stinge pe interior, chiar daca alte nevoi precum foamea, schimbarea scutecului, etc, vor fi îndeplinite.

El depinde de atașamentul fizic pe care trebuie să i-l ofere părinții.

Creierul unui pui de om nu are capacitate de autoreglare, depinde de mama și de tata pentru a-l ajuta să nu fie copleșit de emoții. Un bebeluș care este lăsat să plângă va tăcea până la urmă.

Dar nu pentru că a învățat să se autoliniștească, ci pentru că a înțeles că nimeni nu vă răspunde nevoii lui. Iar acest comportament, când este repetat, se poate transforma într-o traumă.

La polul opus, receptivitatea ridicată a părinților la nevoile bebelușului vă duce la un nivel scăzut de hormoni de stres pe termen scurt. Pe termen mediu și lung va rezulta într-un copil independent și un adult echilibrat și încrezător în forțele proprii.

Alina Iliescu, Consultant în Lactație IBCLC