Zi aglomerata, dar numai pentru receptie.
Dr. Zaher avea consultatii. Ora 10, se anunta internare.
„Ce este? Nastere naturala sau cezariana?”
Era important pentru noi pentru a sti cum sa ne mobilizam si cum sa ne facem „bagajele”
„Nu stie!”
Pentru noi aceasta informatie a fost placuta auzului. Daca nu stie, inseamna ca inca ezita, inseamna ca are sentimente de neincredere cu privire la nastere. Asteptam.

Se interneaza cu mama ei. O femeie simpla. O turcoaica blonda. (ce-mi place natura asta!)
Se interneaza in prima sala de nasteri, in sala unde este cada cu apa (stiti voi fetelor si sotilor care ati trecut pe acolo…)
Travaliu inceput, contractii neregulate, dureri de intensitate scazuta.
La un moment dat auzim cum mama ei vorbeste cu cineva la telefon si ii spune ca fata ei este prea slaba ca sa nasca natural, ea a nascut, a putut, dar fata ei este sensibila si il va ruga pe medic sa faca cezariana.
Cuvantul „cezariana” m-a mobilizat sa ma indrept catre sala, in acelasi timp cu colega mea, moasa, Anamaria (moasa cu studii superioare)
Intram si aflam ca durerea o surprinde, o vedem ezitanta, nesigura, putin trista, dar nu stia ce sa faca. Se uita in ochii nostri si astepta sa-i spunem cum este mai bine.
Se uita la mine si la Ana? Intra si a treia colega, moasa si infirmiera…

Cum sa nasca?
Eu educator Lamaze, cu trei nasteri naturale…
Ana,moasa, educator Lamaze, cu doua nasteri naturale…
Aurelia, moasa, trei nasteri naturale si a patra cezariana impusa…
Flori, infirmiera, doua nasteri naturale…
Cum sa nascaaaaaaaaaaaa????

I-am explicat ce se intampla in ambele cazuri, am explicat respiratia, am lucrat cu „psihicul” dar teama era.
Am asigurat-o ca daca o va durea prea tare, va putea avea o epidurala, iar daca se temea atat de mult de durere, poate este bine sa ia in considerare si durerile de dupa o cezariana.
Am sustinut femeia, noi toate femeile care nascusem. Se legase o relatie speciala.
O lasam singurica, intra in transa, suporta durerea, dar avea nevoie de confirmari ca travaliul evolueaza.

Controlul dilatatiei. Medicul de garda.
S-a incercat un tuseu vaginal. Medicul-barbat. Nu a reusit. Aproape ca s-a dat jos de pe masa, sa fuga.
Toata munca noastra, psihic, durere, pozitii fusese daramata de o incercare de tuseu vaginal facuta de un barbat pe care nu-l cunostea.
S-a rupt filmul nasterii.
„Vreau cezariana!!!!!”

Dupa cum aparea sangerarea, dupa felul in care intrase in transa, dilatia progresase.
Intrase intr-o faza a negatiei, nega tot.
Nu ne mai dorea nici pe noi. Simteam ca este dilatatie, ar fi putut fi 7, dar ea cerea cezariana!

Suntem o clinica privata si respectam dreptul de a alege al pacientei.
Alegerea informata. O informasem.
Dar imi parea rau fiindca am subinteles toata pudoarea ei, cum intimitatea i-a fost invadata de un alt barbat prin expunerea organelor genitale.
Era intr-o faza primara, a instinctului feminin, cand ratiunea nu isi avea locul.
Ea nu putea rationa in timpul durerii si in timpul transei, ca un control medical efectuat de un medic barbat este necesar.
Si atunci a iesit din transa si a refuzat tot ce simtea si isi dorea sa nu mai simta. Dorea sa se retraga, sa nu mai simta nimic.
Dorea sa nasca, era constienta ca micutul poate iesi pe cale vaginala, intima, dar „ceva” din trecutul ei a revenit si a produs blocajul.
Picioare stranse.
REFUZ!
Nu nasc!

Ne-am asezat, noi doua femei, eu si Ana. O ascultam, nu spuneam nimic. Si-a plans frica si rusinea si durerea unui tuseu vaginal.
Acum nu se mai axa pe durerea nasterii, se axa pe durerea unui control pe care dorea sa-l evite.
Ce evita ea de fapt? Dorea sa fuga de realitate, da, de realitatea in care se afla si nu avea cum sa iasa, un copilas din interiorul ei se pregatea sa se nasca, iar ea nu era pregatita. Nu stia ferm ce isi dorea.

A plans. Se uita la Ana si i-a spus:
„Daca imi faci tu controlul, stau, apoi ma hotarasc daca nasc sau ma operez”
Zambesc cu toata fata si gandesc ca era normal sa ceara asta. Moasa-figura materna, cu care te simti in siguranta si cu care poti fi in intimitate in timpul nasterii.
Dilatatie7.
Se ridica si ne spune ca s-a hotarat sa faca cezariana.
OK, am spus. Am obosit si noi.

Anuntam echipa sa se intalneasca peste o ora. In acest timp se pregateste sala, fac testari pentru a intra in sala. Se pune o perfuzie pentru a se opri contractiile.
Eram trista, dar am invatat ca oamenii isi creeaza singuri experientele, ea veanea cu un bagaj de informatii si experiente din trecutul sau.
Eu am simtit ca am fost alaturi de ea, aveam constiinta curata.

Se pregateste sala, anestezia isi desface trusa, neonatologia este pregatita.
Medicii obstetricieni se spalasera pe maini si asteptau pacienta.
Intram in salon si ne intampina o gravida cu o privire nesigura.
„Cred ca imi vine sa imping, ma pot duce la baie?”

In timp ce anestezia astepta in sala de operatie graviduta ne intreaba daca putem sa ii montam in acel moment epidurala fiindca vrea sa nasca, dar cu moasa si sa nu puna niciun barbat mana pe ea, nici macar sa nu intre.
Ne uitam unii la altii. Sala de operatii ramane pustie iar…
Se monteaza epidurala.

Dr. Ciornei intra sa afle situatia. Inca dinainte de a intra, cu simplitate, cu fermitate si cu un zambet de copil care stie ca greseste, dar are toate armele ca sa o induplece pe mama ii spune:
„Domnule Doctor, ma vedeti? M-am hotarat sa nasc, dar sa nu va apropiati de mine! Sa nu puneti mana pe mine! Promiteti?”
Se crease in cadru amuzant. Am inceput sa radem cu totii:
„Domnule doctor,acum sunteti in clanul femeilor, faceti ce spun femeile!”
Impingerea a fost prelungita.

A colaborat cu Ana. Ana i-a promis ca nu va face niciun tuseu si ca ea este acolo doar sa sustina capul fetitei ce se va naste.
Fetita s-a nascut si Ana i-a pus-o pe abdomen in timp ce cordonul inca nu era taiat.
Am luat-o si am ridicat-o mai sus sa o poata simti, sa o poata vedea, sa o miroasa si sa se incarce de toata fericirea imbratisarii, odata ce s-a eliberat din durerea maxima a facerii.

Bebelusul era usor obosit, insa a primit sange oxigenat prin cordonul mamei sale, a fost stimulat si ajutat pe abdomenul mamicii si s-a colorat fericit alaturi de mama sa, careia ii era atat de frica de nastere, de trecerea prin canalul vaginal, de expunerea organelor genitale.

Nu a fost nevoie sa ne roage sa il asezam pe piept, nici nu stia care sunt beneficiile, nici nu stia ca ombilicul a stat mult timp netaiat, in timp ce isi iubea bebelusul…
Sunt amanunte pe care noi le-am facut din toata inima fiindca ne-am dorit sa stie:
Cat de minunat este sa nasti natural, sa treci de la durerea facerii la extazul imbratisarii cu bebe!
Si iata, cum o femeie simpla a trecut prin toate acele etape pe care multe femei si le doresc, iar ea nu a facut decat sa isi asculte corpul, sa isi exprime frica, sa vorbeasca desprea ea, sa se protejeze si sa ia atitudine!

Scrisa de: Liliana Tudose
Educator prenatal, consilier in alaptare.