Povestea NVDC-ului meu incepe imediat dupa cezariana mea la cald.
Mi-am dorit mult si la primul copil sa nasc natural, iar cezariana a venit ca un soc care a adus multe emotii negative…pentru mine ca femeie, pentru bebelusul meu cu care simteam ca nu ma pot conecta, cu spitalul, doctorii si toti cei din jur.
De pe atunci am ajuns sa citesc despre nasteri vaginale dupa cezariene si mi-am propus ca la urmatoarea nastere sa fiu mult mai informata si mai sigura pe mine.

4 ani distanta am aflat ca sunt insarcinata.
Bucurie mare urmata de dorinta de a gasi mai multe informatii despre NVDC.
Asa am ajuns pe grupurile de suport NVDC si am citit povestiile mamicilor, am aflat despre cursurile prenatale si am mers la primul control la Armonia Hospital.

Sarcina a fost una usoara, am facut multa miscare, am citit mult.
Cartea lui Odent (Cezariana) mi-a schimbat perceptia asupra nasterii si mergand la o conferinta despre nastere am stiut ca vreau sa incerc si eu.
Mi-am dorit o sarcina si nastere nemedicalizata si cat mai putin invaziva atat pentru mine cat si pt bebe.
Am urmat cursurile Lamaze, care au adus un aport mare de incredere in mine si corpul meu, am dezbatut situatii si am cunoscut oameni frumosi.

Am ales sa nasc la Isis, pachetul nastere ca acasa cu moasa.
Am ajuns in saptamana 40 si nici un semn de travaliu. Intre timp aveam contractii da nu erau regulate ca interval sau ca intensitate.
Am intrat in saptamana 41 si au inceput sa apara si contractiile.
Am stiut ca sunt in pretravaliu si ce sa urmaresc.
Dupa 3 zile pe 29 Noiembrie, noaptea am inceput sa pierd dopul gelationos.
La cateva ore au inceput si contractiile regulate.
Am asteptat sa fie la interval de 5 min macar inainte sa plec la spital unde oricum dimineata aveam programare pt monitorizare fetala.
La spital dimineata am refuzat internarea, contractiile se oprisera si doream sa astept acasa cat mai mult.
Am vorbit cu moasa si am hotarat sa ma intorc pentru o alta monitorizare la ora 16.
Am ajuns acasa si contractiile au inceput sa fie puternice.
Dupa 1 ora deja erau puternice si nu mai puteam sa ma concentrez la nimic altceva, stateam culcata pe minge si respiram.

Am hotarat sa plec la spital.
Tot drumul de la Siminoc la Constanta l-am parcurs in 4 labe pe bancheta din spate.
Era singura pozitie in care puteam sta si suporta contractia. Deja erau mult mai dese.
M-am internat si am urcat direct in salonul de nasteri cu bazin. Aveam dilatatie 5. Intre timp a ajuns si doula, Liliana.

Deja aveam dureri groaznice de spate pe contractie si nu reuseam sa-mi gasesc o pozitie confortabila.
Am intrat si iesit din bazin de cateva ori, intre timp Liliana imi facea mereu masaj pe contractii care erau acum la fiecare minut cred.
Moasa era si ea acolo langa mine si mai vorbeam, mai faceam o glumita.
Sotul era si el in camera, il vedeam cum statea linistit si astepta sa fie de folos cu un pahar de apa sau sprijin fizic cand schimbam pozitia.
In rest se ruga si ma incuraja din priviri.

In tot timpul asta ma gandeam numai la cum fiecare contractie il aduce pe bebe mai aproape de marea intalnire. Nicio secunda nu m-am panicat, nu m-am gandit la ceva rau sau la ruptura uterina.
Membranele se fisurau putin cate putin in timp ce eu simteam tot corpul cum ii face loc lui bebe.

Dupa 4 ore a venit si doamna doctor Buda, care a stat pana la final cu noi.
Ea se ingrijora putin de faptul ca bataiile inimii lui bebe erau constante la 110.
Dar eu nu m-am panicat nici o secunda si am simtit ca totul este in regula cu bebe.
Doamna doctor m-a sprijinit si monitorizat constant.
A mai durat putin, eram dilatata, si doamna doctor a zis ca e momentul sa imping.
Am vrut sa mai intru in bazin, da nu-mi gaseam pozitia(eu mica-bazinul mare)si apa se racise, asa ca m-am urcat pe masa si am inceput sa imping.
Am avut cateva impingeri bune si ar fi trebuit sa iau o pauza, dar adrenalina devenise atat de mare incat n-am mai putut astepta si am mai impins la indemnul doctorei de 2 sau 3 ori si a iesit bebe.

Ryan s-a nascut la ora 22:00 pe 30 noiembrie…
A avut o mica circulara, dar totul a decurs cum mi-am dorit.
Am profitat de ora magica cat doamna doctor mi-a cusut ruptura, a fost vazut de neonatolog pt masuratori si apoi ne-am petrecut intreaga noapte la tatica si skin on skin. A fost magic!

Bebe e un dulce, se vede ca e nascut cu blandete si iubire
E zambaret, relaxat si creste frumos.
Au trecut 40 de zile in care am stat lipiti unul de celalalt non stop. La intoarcerea din spital acasa, ma simteam eroina, asa ca m-am apucat de treaba prin casa si a doua zi mi s-au desfacut 3 ate de la cusatura (asta e partea nasoala a povestii, dar mi-am asumat-o si am invatat din ea)
Am mers sa fiu cusuta iar, dar nici atele astea n-au tinut…si la 2 saptamani de la nastere am fost cusuta a 3 a oara si asta a fost cu noroc.
Acum la 3 saptamani de la ultima interventie ma simt bine, pot in final sa stau in sezut si sa ma joc si cu baiatul cel mare.

Vreau sa-i multumesc in primul rand sotului meu, mi-a acceptat ”nebunia“ dupa primele cateva luni de sarcina si multe contraziceri.
Mi-a luat ceva sa-l conving de ce si cum vreau anumite lucruri(intarzierea clamparii cordonului, nespalarea bebelusului de vernix si nvdc) dar pana la urma m-a incurajat sa fac ce mi-am dorit.
Timp de 1 luna dupa nastere a fost cel care a avut grija de mine si de bebe.
El m-a hranit, imbracat, sprijinit moral si facut treaba pe care eu nu puteam s-o fac(desi nu-i place deloc)
Il iubesc de cel putin 2 ori mai mult dupa toata experienta.

Multumesc moasei Ana si doamnei doctor Buda!
M-au incurajat ca pot, mi-au transmis mereu calm si intodeauna mi-au raspuns la intrebari( nu au fost putine). Multumesc ca ati avut grija de mine si dupa nastere si va doresc cat mai putine mamici capcaune ca mine care sa stea linistite dupa nastere.

Multumesc Liliana!
Fara tine prezenta nu cred ca as fi reusit sa nasc asa repede, travaliu a parut usor datorita mainiilor tale care m-au masat ore intregi pe fiecare contractie.
Expulzia nici n-am simtit-o.
Multumesc pentru cursul Lamaze, m-a ajutat sa distrug mituri, sa castig incredere si sa inteleg emotii.
Multumesc pentru mesaje, telefoane in miez de noapte, cuvinte blande si prietenie! Multumesc pentru tot!!! Cuvintele sunt putin pentru cata multumire am in suflet :)

Multumesc Armonia Hospital ca oferi mamiciilor sansa la o nastere asa cum si-o doresc.
Multumesc Simona pentru ca te-am cunoscut, pentru mesaje si sfaturi. Esti minunata!
Multumesc Ditta! Te-am vazut si ascultat la conferinta si ti-am urmarit toate filmuletele din care am avut cate ceva de invatat.
Multumesc tuturor celor de pe grupurile de suport NVDC!
Mamici care au raspuns mereu intrebariilor mele.

Multumesc mie!
Mi-am dovedit inca o data ca atunci cand doresti ceva se poate. Se poate cu multa munca, mult curaj, gandire pozitiva si oameni potriviti.
Multumesc lui Dumnezeu. Experienta m-a facut sa cred si mai mult in el si in puterea divina. Multumesc si caiilor mei(prietenii stiu de ce)care m-au invatat sa fiu mereu in prezent si sa respir si cu care mi-am petrecut toate travaliile false.
Multumesc si celor care nu m-au sprijinit sau inteles.Mi-ati crescut incapatanarea la cote maxime! :))
Aceasta este povestea mea! Sper sa inspire si alte mamici sa-si urmeze instinctul si sa se lase in voia Lui!