La prima sarcină mi-am dorit foarte mult să nasc natural dar nu am fost destul de informată şi pregatită şi am lăsat ca medicul să îmi inducă travaliul şi să ajung la cezariană de urgenţă pentru că scăzuseră bătăile inimii copilului încă dinainte ca eu să ştiu ce este acela un travaliu.

Am fost chemată la spital, mi s-a montat cateterul epidural, eu am început să mă simt rău şi să fiu ameţită, probabil la fel se simţea şi bebe în burtică, deoarece bătăile lui scazuseră sub 100, mi s-au fisurat membranele, mi s-a spus că lichidul este verde şi că este recomandată operaţia cezariană având în vedere toate acestea.

După operaţie m-a simţit foarte vinovată, am făcut depresie postnatală, am suferit mult că fetiţa nu a fost lângă mine şi am încercat din răsputeri să mă revanşez faţă de ea în toate felurile posibile şi să îi arăt cât de mult o iubesc, eu simţindu-mă vinovată că nu am putut fi lângă ea în primele minute de viaţă să o alăptez, să o iau în braţe, să o cunosc imediat după naştere ci după o zi de stat la reanimare.
Această vină am purtat-o luni de zile şi mi -am dorit enorm să mă vindec de ea.

Întâmplător am aflat de posibilitatea naşterii naturale după cezariană şi s-a aprins în mine această mare dorinţă de a încerca din nou şi de a crede că se va întampla chiar dacă auzisem că este foarte riscant.
Mai multe detalii le-am aflat de pe facebook, din diverse postări, ajungând să iau legătura cu Liliana Tudose, ea fiind cea care m-a susţinut, m-a încurajat, m-a informat, dar şi din întâlnirile grupurilor de suport NVDC de pe paginile de facebook.

Am rămas din nou însărcinată, a fost o sarcină foarte grea, cu multe temeri, am luat legătura din nou cu Liliana care îmi recomandase câţiva doctori pro naşterii vaginale după cezariană din cadrul Armonia Hospital, astfel eu alegându-l şi cunoscându-l pe minunatul domn dr. Bogdan Ciornei.
Dânsul mi-a monitorizat sarcina, a spus că susţine naşterea vaginală după cezariană dar totul depinde de cum vor decurge lucrurile până la final.
Am urmat cursurile Lamaze cu Liliana, care m-au informat foarte bine şi pe mine şi pe soţul meu despre naşterea naturală şi încrederea pe care trebuie să o am în corpul meu şi mai ales în Dumnezeu în momentul travaliului.

Am alăptat fetiţa toată sarcina, iar la 40 de săptămâni şi 2 zile, în dimineaţa când am alăptat-o, au început contracţiile, practic fetiţa mea ajutând la declanşarea lor.
După o oră am început să le monitorizez, ele fiind în următoarea oră la 5 minute sau chiar la 3, iar în următoarea perioadă reglându-se la 3 minute.
Am stat aşa până după-amiază când contracţiile se simţeau mai bine şi am sunat-o pe Liliana să mă sfătuiască ce ar trebui să fac.

Am plecat spre spitalul Isis, m-am internat cu dilataţie 2, contracţiile erau la fel de dese dar nu mai putea fi relaxant.
Alături de soţul meu, în camera, am mâncat ciocolată şi banana. Încercam să mă relaxez.
Pe la ora 22 deja nu îmi mai puteam găsi o poziţie în care să mă pot relaxa.
Am fost dusă în sala de naşteri pentru monitorizare.

Urcată pe masă am descoperit că aşa mă pot relaxa, am fost controlată şi tot 2 era dilataţia.
La ora 3 dimineaţa s-a născut minunea noastră Levi, după un travaliu lung dar nu foarte dureros şi solicitant. Înainte de expulzie mi s-a părut că este intensă durerea şi efortul a fost maxim pentru expulzie pentru că eu nu prea mă puteam controla în acele momente să respir corect.

A treia sarcină a fost extrem de uşoară şi s-a derulat fără probleme. La finalul celor 35 de săptămâni aveam risc de naştere deoarece copilul era deja jos şi colul aproape şters, lichid puţin şi placenta îmbătrânită. A trebuit să stau 2 săptămâni mai mult în pat ca să nu nasc prematur.

Din nou Liliana m-a ajutat mult prin suport emotional, eu ajungând deja la aproape 40 de săptămâni şi nimic nu se întâmpla.
Am făcut exerciţii pe minge pentru relaxare, încadrare şi coborârea bebeluşului, sperând ca astfel să declanşez naşterea.
După măsurători ne aşteptam ca bebe să fie măricel, cu mult faţă de cel născut înainte – aproximativ 3.850 grame.

La aproape 41 de săptămâni, au început contractile care m-au grăbit să-mi iau soţul şi să plec spre spital.
La ora 3:20 am fost internată şi am fost dusă direct în sala de naştere.
Aveam dilataţie 8. În 20 de minute am născut. Emanuel a venit pe lume pe 21 martie, chiar de ziua mea. Ce cadou mai frumos îmi putea dărui Dumnezeu!

A fost un travaliu extrem de intens care a durat mai puţin de jumătate de oră. În timpul expulziei am ştiut cum să imping şi cum să respire. Soţul m-a ajutat extrem de mult, fiind lângă mine şi încurajându-mă permanent.
Bebe a avut circulară de cordon şi, spre surprinderea tuturor, a cântărit 4.270 grame.
Nu mi s-a făcut epiziotomie iar atmosfera relaxantă asigurată de medic şi de sprijinul soţului meu au reuşit să îmi împlinesc acest vis. Am născut aşa cum mi-am dorit!

Copilul mi-a fost lăsat pe piept iar soţul a tăiat cordonul ombilical. Faţă de prima naştere a fost mai scurt, dar mai intens, însă nu la fel de greu. Toate naşterile mele au fost cu adevărat minunate!
Vă spun cu convingere că naşterea naturală este o experienţă unică!

Loredana Culea