V-aţi intrebat, cu siguranţă, ce inseamnă eternul feminin. V-aş răspunde simplu, folosindu-mă de cuvintele lui Emil Cioran: Femeia este muzică rătăcită in carne. Există ceva mai profund?
Femeia… Cine n-o iubeşte? De-a lungul timpului au cantat-o trubadurii, au pictat-o artiştii, in cinstea ei s-au scris opere celebre, pentru ea s-au purtat războaie crunte şi tot pentru ea s-au ridicat monumente impresionante.
Cu toate acestea, nimeni nu a reuşit să-I dezlege pe de-a-ntregul misterul care o invăluie, să pătrundă pană in profunzimea a ceea ce noi numim eternal feminin.
Nu voi incerca nici eu să fac acest lucru pentru ca ştiu: e imposibil. Voi supune insă atenţiei dumneavoastră motive pentru care aceasta a fost considerată al cincilea anotimp (Grigore Vieru) sau o suprafaţă care simulează adancimea (Friedrich Nietzsche).
Feminitatea ni s-a dezvăluit in culori contrastante căci soarta femeii nu a fost intotdeauna fericită. Unii dintre voi s-ar putea intreba cum putem aduce in discuţie eternul feminin, cand de-a lungul timpului aceasta a fost vandută ca sclavă in pieţe publice, a fost oferită invingătorilor după lupte sangeroase, a devenit roabă in harem, a fost sechestrată in turnul castelului, obligată fiind să poarte centură de castitate. Mai apoi, a fost copleşită de treburile gospodăreşti, discriminată in societate, făcandu-şi cu greu loc in drumul ei către afirmarea profesională. Ce inseamnă eternul feminin cand societăţi conservatoare au obligat-o să privească lumea din spatele unui văl sau din spatele unor gratii atunci cand aceasta şi-a cerut drepturile…?
Istoria ne arată slăbiciunea şi puterea femeii: slăbiciunea, căci nu poate trăi izolată şi singură, puterea pentru că aceasta croieşte drumul destinelor prin iubire, spre deosebire de bărbat care trasează căile istoriei prin inteligenţă.
Rabindranath Tagore considera că există două categorii de femei: unele sunt mai ales mame, altele iubite. Dacă le compari cu anotimpurile, femeia mamă este ca anotimpul ploilor: iţi dă hrană, te potoleşte, iţi inlătură toate lipsurile, te mulţumeşte prin sacrificiile sale proprii. Iar femeia iubită este ca primăvara, misterul ei e de nedestăinuit, farmecele ei sunt dulci şi neliniştea ei iţi trezeşte valuri in sange.
Numai fiind mamă, femeia este implinită. Este vorba despre acel ministerium vitae, slujba mare a vieţii care ii este incredinţată. Bărbatului i s-a dat ministerium verbi, slujba cuvantului care exprimă adevărul.
Fără femeie, fără maternitatea acesteia, bărbatul nu reprezintă nimic. Aşa cum spunea Pierre-Henri Simon, geniul femeii ne mantuieşte din lumea rece şi dură pe care ne-ar construi-o o logică de imagini, pentru care fiinţele nu ar fi decat semen in ecuaţia oranduirii abstracte.
Absenţa femeii periclitează cultura morală. Să ne amintim de asasinul politicianului francez Jean Jaures care a fost achitat căci a afirmat cu durere: Nu am avut mamă! Sufletul său rătăcit a căzut pradă tuturor viperelor morale, căci nu a avut cine să-i lumineze calea. Fapta sa reprezintă concluzia absenţei sufletului mamei, a dragostei interne.
Amintiţi-vă şi de salutul ingerului Gavril către Maria: Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar! Bunăvestirea s-a răsfrant nu doar asupra Mariei, ci şi asupra tuturor femeilor, căci nu există dar mai mare decat acela de a fi mamă.
Femeia cultivă valori legate de suflet, de inimă, valori morale şi creştineşti. Acestea nu se păstrează nici in muzee şi nici in hrisoave, ci in fiinţa umană. Aceasta doreşte spiritualizarea vieţii, spre deosebire de bărbat care cultivă valorile ştiinţifice, exterioare.
Şi in loc de concluzie… o FEMEIE este locul de intersecţie a unei voinţe puternice, a unei iubiri necondiţionate infinite cu un discernămant de cristal.
Aminteşte-ţi, eşti şi tu astfel!
Psih. Fănica DARIE
Psihoterapeut
Armonia Hospital