Să creștem ființe umane
Starea noastră naturală este iubirea. Așadar, copiii vin pe lume anticipând dragostea. Cu toate acestea, cei mai mulți copii nu se nasc într-o familie care demonstrează iubirea necondiționată ci, în schimb, într-una care plânge de durere. Aceasta este o familie compusă din ceea ce am putea numi „suflete rănite”.
Când noi înșine suntem răniți, creștem copiii răniți. În religie se spune că păcatele tatălui se transmit din generație în generație. Până când vom reuși să ne trezim și să începem să trăim starea noastră naturală de iubire, vom continua să transmitem o lipsă de conștiință copiilor noștri, familiilor noastre, prietenilor noștri și colegilor noștri. Cu alte cuvinte, cu cât suntem mai răniți, cu atât ne cauzăm mai multă suferință nouă și celorlalți.
Noi suntem ființe umane. Aceasta înseamnă că există două dimensiuni ale existenței noastre: cea umană și ființa. Dimensiunea umană este formată din corpul fizic și mintea condiționată, inclusiv emoțiile care o însoțesc. Cu toate acestea, fără conștientizarea prezenței, a existenței noastre – dimensiunea ființei – umanitatea noastră își va asuma o complexitate care va deveni rapid disfuncțională. În acest fel, se dezvoltă un ego supradimensionat care ajunge să eclipseze ființa noastră și creează un sentiment fals de identitate.
Dimensiunea ființei, a existenței nu are formă. Îi putem spune suflet, spirit, conștiință de sine. Creșterea copiilor cu spirit puternic, cu o conștiință de sine solidă necesită părinți conștienți, bine ancorați în realitatea lor interioară. Deci există, aș spune, două aspecte pe care un parinte conștient ar trebui să le aibă în vedere: dezvoltarea umană a copilului și dezvoltarea ființei lui, a conștiinței sale interioare.
Atunci când îți înveți copilul să-și facă ordine în cameră, să-și facă temele, atunci când îl ajuți la teme și îi răspunzi la întrebări cât de bine poți, contribui la dezvoltarea umană a copilului tău. Toate acestea sunt, desigur, necesare, dar dezvoltarea dimensiunii umane singură nu poate duce la fericirea de durată, fără realizarea conștiinței de sine, realizarea a cine sau ce ești, în esența ta.
Cu o atenție cuvenită, dimensiunea ființei se desfășoară și se dezvoltă la adevărata sa expresie, ca o floare ce își desfășoară grațios petalele. Ambele dimensiuni, cea umană și ființa, trebuie să fie recunoscute și susținute în viața unui copil.
Când noi și cei din jurul nostru uităm cine suntem în esența noastră, nu putem să ne așteptăm de la copiii noștri să-și amintească cine sunt ei. Este vital să ne amintim în permanență nouă și copiilor noștri cine sunt cu adevărat, în interiorul și în esența lor.
De cele mai multe ori, interacționăm cu copiii noștri doar la nivel uman, mai degrabă decât la nivel de conștiință. Această lipsă de atenție acordată ființei creează mai departe o separare de adevărata lor natură, pe care nu o pot simți. Când ne dăm seama că dimensiunea umană și ființa constituie un întreg, relația noastră cu copiii noștri se poate schimba. Pe măsură ce ne dăm seama că destinul lor principal este înflorirea ființei lor, dezvoltarea lor umană își câștigă locul său de drept, ca un aspect necesar, dar secundar pentru creșterea și dezvoltarea lor.
Sprijinirea inteligenței emoționale
Anii copilăriei reprezintă pentru un copil mult mai mult decât să învețe să se comporte, să vorbească, să învețe matematica și alte științe în școală. Copiii întâmpină provocări care sunt, de asemenea, de natură socială, emoțională, psihologică și fizică.
Este cunoscut faptul că dispoziția noastră emoțională – plictisit, fericit, trist, echilibrat, entuziasmat – afectează modul în care interpretăm lumea și modul în care acționăm sau ne comportăm. Oamenii percep realitatea în funcție de cum se simt. Acesta este motivul pentru care este important să-i ajutăm pe copiii noștri să cultive emoții pozitive cum ar fi fericirea, forța și libertatea, cât mai des posibil.
Predispozițiile emoționale sunt rezultatul interacțiunii dintre genetica noastră și mediul în care creștem, suntem educați.
Dezvoltarea inteligenței emoționale le oferă copiilor un control mai mare asupra modului în care reacționează la mediul lor și le oferă instrumentele necesare pentru a duce o viață mai fericită.
Așadar, în loc să sărim pentru a remedia o situație în care copiii sunt extrem de solicitați din punct de vedere emoțional (cum ar fi o ceartă sau un acces de furie), am putea să-i ajutăm fie spunându-le cu o voce calmă și lipsită de judecată ”pari a fi supărat” pentru a-i ajuta să devină conștienți de emoțiile pe care le resimt, fie să-i observăm într-un mod calm și iubitor fără a ne pronunța. Să devină conștienți de faptul că sunt priviți fără a fi judecați, este deseori o întrerupere suficientă pentru ei să se oprească și să-și observe propriile emoții și propriul comportament.
În același timp, putem provoca noi înșine diferite situații, jocuri menite să-i învețe pe copiii despre emoțiile lor. Am putea să le spunem ”hai să jucăm un joc care implică să ne simțim cu toții fericiți pentru următoarele cinci minute”, astfel încât toată lumea să fie într-o stare de bucurie și fericire gândindu-se la ceea ce-i face fericiți, apoi să se simtă într-adevăr așa, să observe cum îi face să se simtă în interior, dacă îi face să zâmbească, să se simtă mai ușori, sau chiar ca o explozie de exaltare. Îi putem încuraja să-și observe starea de fericire și să o facă să crească. Apoi îi putem încuraja să memoreze sentimentul pentru că aceasta este ceea ce ei sunt cu adevărat în interior. Astfel îi ajutăm pe copii sa cunoască sentimentele precum fericirea, puterea, curajul, libertatea, să înțeleagă că există în interiorul lor, că le pot declanșa și dezvolta ca pe un obicei.
Educarea demnității
Este important să considerăm că toți oamenii au valoare înnăscută. Este o calitate necondiționată, nu trebuie să fie niciodată pusă la îndoială, există în fiecare și înseamnă că toată lumea se naște ”cineva”. Scopul sau provocarea pentru părinți este, prin urmare, să-i ajute pe copii să cunoască și să resimtă această stimă de sine în înțelegerea sinelui propriu.
Este greu să crești un copil care să se simtă instinctiv demn și valoros, dacă nu îți înțelegi în primul rând propria valoare. Gândește-te la ceva ce percepi a avea o valoare intrinsecă. Ar putea fi un răsărit sau un apus de soare frumos, recunoașterea misterului vieții în timp ce ții în brațe un copil nou-născut sau a imensității universului în timp ce stai pe vârful unui munte și privești către stele. Odată ce poți recunoaște sau accepta valoarea intrinsecă în ceva atât de simplu, pentru ceea ce este, aplică acest lucru la ființa minunată care ești.
Iar apoi, aplică aceleași sentimente față de copilul tău. Privește-l și simte faptul că nu are nevoie să dovedească sau să realizeze nimic pentru a fi o persoană complet valoroasă. Lasa-l să știe că simți asta și încurajează-l să-și spună el însuși „sunt special și adorabil așa cum sunt și nu trebuie să fac nimic pentru a fi iubit”.
Fii consecvent în cultivarea stimei de sine a copilului tău, chiar și atunci când vă confruntați cu provocări mai puțin plăcute. Spre exemplu, înainte de un eveniment important, ai putea să-i spui: ”Fie că vei reuși sau nu, ești o persoană absolut valoroasă și iubită și nimic nu-ți poate lua asta. Așadar, dă ce este mai bun din tine, distrează-te și vom vedea ce se întâmplă”. Un alt exemplu, atunci când copilul tău face o greșeală, îi poți spune: ”Știi ca ai greșit și știi care sunt consecințele pe care trebuie să ți le asumi. Acordă-ți timp pentru a reflecta și a învață ceea ce ai de învățat din aceasta, dar înainte de a face acest lucru vreau să știi că te iubesc absolut!”. Este important pentru copiii să nu se simtă judecați pentru deciziile pe care le iau, să-și asume consecințele, să învețe din ele și să fie încurajați să încerce în permanență, să nu abandoneze.
Parteneriatul cu copiii pentru o familie fericită
Există câteva principii pe care ai putea să le urmezi pentru a-l învăța pe copilul tău managementul, în primul rând, al unei familii fericite, și mai departe al oricărei echipe care să lucreze ca o familie. Implică-ți copiii ca pe egali în aplicarea și stabilirea lor, oricât de mici ar fi. Amintește-ți că au o valoare înnăscută, că știu și înțeleg mult mai multe decât ai putea crede, consideră-i că sunt așa cum ți-ai dori să fie.
Modelul. Copiii vor face ca tine, mai mult decât vor face ceea ce le spui. Afirmă-ți clar valorile și credințele și păstrează o coerență între ceea ce spui și faci pentru a trăi o viață autentică.
Respect. Dezvoltă un respect reciproc între tine și copilul tău, ghidându-ți acțiunile după următoarele întrebări: În ce fel îmi respect copilul? În ce fel îmi pot inspira copilul să mă respecte?
Reguli. Regulile stabilesc limitele și structura după care fiecare membru al familiei este de acord să se comporte. Toate regulile necesită acordul tuturor membrilor familiei pentru ca acestea să contribuie la crearea unui mediu familial distractiv, sigur și armonios.
Rutină. Aceasta creează predictibilitate și siguranță pentru copii care, la rândul lor, încurajează independența și dezvoltarea unei stime de sine sănătoase. Încearcă să creezi și să respecți un program zilnic constant pentru copilul tău.
Revizuire și reflectare. Creează ”ședințe” regulate de familie pentru a împărtăși și a discuta probleme personale și de familie, obiective și provocări. Da, implică și copiii! Îți dorești să știe și să învețe cum se rezolvă problemele, cum se stabilesc și se ating obiectivele.
Reorganizare. Fă ajustările necesare pentru a îmbunătăți procesele de familie cu care aceasta este de acord că nu funcționează.
Responsabilitate. Acordă timp pentru a planifica, programa și urma principiile de familie, astfel încât fiecare membru al acestuia să fie valorizat.
În final, pot spune că a fi un lider înseamnă să ai abilitatea de a lua decizii pe baza unui set predeterminat de principii, având în permanență interesul celorlalți în minte. Este important să realizăm, împreună cu copiii noștri, că ne aflăm unde ne aflăm în viață, datorită deciziilor pe care le luăm. În fiecare zi facem alegeri și toate alegerile au consecințe. Majoritatea oamenilor iau decizii bazându-se pe emoții, însă adevărații lideri iau decizii bazându-se pe principii, care sunt mai statornice, universale. Având beneficiul echipei în minte, adevărații lideri sunt altruiști, nu egocentriști, ei iau decizii pentru binele celorlalți. Pentru a deveni adevărați lideri, să-i învățăm pe copiii noștri să-și păzească independența gândurilor și a sinelui, să nu se conformeze lumii în care trăiesc ci să fie transformați de înnoirea și dezvoltarea permanentă a minții, a sinelui, să devină ceea ce gândesc și aspiră.