De 30 de ani, tu Române, ai devenit casa mea!
Au trecut 3 decenii de când am atins pentru prima dată pământul românesc. Am petrecut atât de mult timp să învăț totul despre România, încât practic am ajuns să o respir și să o visez mai mult decât un nativ.
Îmi împart timpul, mai bine zis viată, cu cei care au nevoie de ea. Și fac acest lucru de foarte mulți ani. Sufletul meu este acolo unde minunile prind viață. Dr. mohamedzaher

Gânduri retrospective
au trecut mulți ani, însă acasă este locul pe care îl cauți toată viată, pe care îl păstrezi bine în suflet și în gând!
Dorul de-acasă este stăpânit de amintirile copilăriei, de locurile am făcut primii pași, unde am construit primele castele din nisipul galben al marii Mediterane din apropierea casei mele.
Tot acasă am învățat să pronunț primele cuvinte, acolo este clasa mea din scoală generală.

Au fost 30 de ani de adaptare. Viață dincolo de granițele țării mele a fost cu suișuri și coborâșuri, învățare, experiențe ce mi-au îmbogățit sufletul, dar și experiențe ce l-au golit. Toată aceste lecții de viață mi-au oferit și forță de a mă reconstrui și de a mă transformă într-o persoană mult diferită de cea din țară natală.
Tranziția de la turist la rezident este că și cum ai da apă de la dus încetul cu încetul până la maxim de fierbinte și nu-ți dai seama până când nu te arde.
Nu este neapărat rău, dar în cele din urmă începi să accepți faptul că există lucruri care sunt diferite și care sunt bune, iar apoi există lucruri care sunt diferite și care nu sunt chiar atât de bune. Acesta este modul în care se desfășoară viață oriunde, precum un bun prieten ce are propriile sale defecte, dar care va fi acolo pentru a-ți oferi mângâiere la nevoie.

Nimic nu se compară cu viață reală
în nouă casă, românia, din dorința de a-mi reduce șansele de a face gafe culturale, am citit prolific, expresii, cărți de istorie, ghiduri, cărți de cultură, chiar și cărți de bucate.
Poți să știi totul, dar nu vei află niciodată cum este cu adevărat până când nu ajungi acolo, până când nu iei contact cu realitatea. Tot ceea ce te înconjoară este supus, în permanentă, schimbării.

Să te arunci în ape adânci este cel mai rapid mod de a învață să înoți
într-adevăr, nu există nicio metodă mai eficientă de a învață decât să știi că viață ta depinde de asta. Totul depinde de cât de dispus ești să îți înghiți mândria, să-ți scoți capul din carapace și să greșești.
Cu siguranță, greșelile tale de mâine vor fi mult mai bune decât cele de ieri sau de astăzi!
Da, România nu este o țară de îngeri și curcubeie, dar fiecare lucru care mi s-a întâmplat, bun sau rău, reprezintă o parte importantă din experiență de a trăi.
Pe măsură ce timpul se scurge, începi să te gândești tot mai puțin că la o țară străină și mai mult că la o țară… Iar în cele din urmă devine o casă!
Și, la fel că orice casă, este de datoria celui ce locuiește în ea să o facă să fie cât mai confortabilă, mai sigură, mai potrivită pentru că dorințele și visele sale să prindă viață.

Au trecut ore, au trecut zile … Săptămâni. S-au scurs luni … Și ani.
Îmi repet continuu… Sunt 30 de ani. Știu exact ce am făcut în tot acest timp, căror lucruri m-am dedicat și care este calea pe care am ales-o încă de când am aterizat în România.
Privesc în urmă, retrăiesc cu emoție fiecare clipă. De concentrare, reușită, oboseală, speranța, zâmbete, preocupare, de optimism.

Viața mea continuă în fiecare dintre voi.
Primesc poze cu bebeluși sănătoși și văd familii fericite. Este recunoașterea muncii mele. Retrăiesc cu emoție fiecare început de viață care a pornit din mâinile mele, fiecare gravidă care răsuflă ușurată când îi spun că micuțul este sănătos, fiecare viitoare mama căreia îi confirm o sarcina sau fiecare femeie care își regăsește sănătatea după ce am consultat-o.
Viață este acolo unde se aude un scâncet, unde răsare un zâmbet, unde curge o lacrimă de bucurie.
Am pășit în fiecare dimineață în spital neștiind ce îmi va oferi ziua. Însă, am intrat în sala de operații știind că intervenția trebuie să se încheie în cel mai fericit mod.
Așa începe viață din mică încăpere a spitalului unde cu toții așteptăm miracolul nașterii.
Am stat în oricare din orele nopții alături de gravide așteptând momentul nașterii, am tăiat împreună cordonulombilical, am zâmbit, am plâns de fericire. Am trăit momente unice.

Pentru voi, adolescente gravide tinere mămici- femei, pentru voi toți ceilalți, timpul meu are o altă însemnătate decât are pentru mine.
Îmi împart timpul, mai bine zis viață, cu cei care au nevoie de ea.

Familia mea, Armonia
indiferent de drumul pe care îl voi alege în viitor, va asigur că rămân alături de voi toți – echipa de colegi, pacienți, colaboratori, toți oameni minunați în aceeași familie armonia.
Pentru că armonia nu este doar un brand sau un spital. Este o stare, o experiență, un angajament care începe cu asumarea responsabilitățile noastre pentru tot ce ne înconjoară- oameni, lucruri, natură și divinitatea.
Sufletul meu va fi prezent acolo unde minunile prind viață- în toate proiectele, dincolo de ușile blocului operator sau ale sălilor de naștere, în spital îi față pacienților.
Va doresc să găsiți libertatea de a păstra doar gândurile bune, cele cu care va puteți construi visele, care va ajută să va dezvoltați, care va oferă încredere în forțele proprii. Să învățați când să îi protejați pe cei pe care îi iubiți, să dăruiți fericire acelora care o merită, să îi încurajați permanent pe cei în care credeți, să iubiți binele și frumosul, să fiți bucuroși și recunoscători de ceea ce va înconjoară.

Trăiește-ți visele și poartă-ți pasiunile cu mândrie!
În toți acești ani, mi-am dat seama că trebuie să faci ceea ce-ți place și să o faci des. Dacă nu îți place ceva, schimbă. Dacă nu-ți place jobul tău, da-ți demisia și orientează-te către ceea ce te împlinește.

Oprește-te din a analiză peste măsură lucrurile, viață este simplă!
Toate emoțiile sunt frumoase și ne conduc către o versiune mai bună a noastră.
Deschide-ți mintea, brațele și inima către oameni și lucruri noi. Întreabă următoarea persoană pe care o vei vedea despre pasiunile sale și împărtășește cu ea visele care te inspiră.
Călătorește des! Cu cât te vei rătăci mai des, cu atât te vei regăsi mai des. Viață constă în oamenii pe care îi întâlnești și în lucrurile pe care le creezi cu aceștia, așa că ieși în lume și începe să construiești.

Fiecare moment important îl trăiești o singură dată. Unele oportunități apar o singură dată; profită de fiecare dintre ele.
Să nu-ți fie frică să greșești.
Nu-ți irosi energia încercând să-ți ascunzi eșecurile.
Învață din eșecuri și îndreaptă-te spre următoarea provocare.
Singurele greșeli pe care le poți face cu adevărat în viață sunt fie să nu mergi până la capăt, fie să nu începi.

Dr. Mohamed Zaher,
manager general armoniahospital
„Trăiește-ți visele și poartă-ți pasiunile cu mândrie! „