Cefaleea sau durerea de cap este un simptom ce apare într-o vastă gamă de afecţiuni – neurologice, cardiovasculare, digestive, oftalmologice, metabolice, endocrine – şi reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de prezentare în cabinetul de neurologie.
Generic vorbind, cefaleea se împarte în două categorii:
1. Primară: care nu este în legatură cu vreo patologie subiacentă şi care include: migrena, cefaleea de tip tensiune si cefaleea cluster.
2. Secundară: în care sindromul cefalalgic este datorat unei alte stări patologice şi include: cefaleea din afecțiunile infecţioase, neoplazice, vasculare sau indusă de administrarea de medicamente.
Responsabilitatea medicului neurolog – şi nu numai – este identificarea afecţiunilor ce pot pune în pericol viaţa şi care se manifestă prin cefalee, dar şi tratarea rapidă şi eficientă a durerii.
Migrena este o cefalee primară frecventă, prevalenţa ei fiind cuprinsă între 5 şi 10% pentru bărbaţi şi 17 – 22% pentru femei. Cefaleea în migrenă este caracteristică:
• Unilaterală
• Pulsatilă
• Se instalează în minute până la ore
• Intensitate moderată spre severă
• Se asociază cu: greață şi/sau vărsături, sensibilitate la lumină sau zgomote şi este agravată de effort
Frecvenţa medie de apariţie a atacurilor de migrenă se consideră a fi de 1 – 2 pe lună. Se consideră migrenă cronică atunci când se manifestă 15 sau mai multe zile pe lună pe o perioadă de cel puţin trei luni.
Cefaleea tip tensiune este cel mai frecvent tip de cefalee primară fiind prezentă cu o frecvenţă de aproximativ 42% pentru bărbaţi şi 49% pentru femei. Durerea este mai puţin severă decât în cazul migrenei. Este frecvent bilaterală cu caracter de presiune sau constrictiv, putând fi de intensitate uşoară sau medie. Greaţa nu este atât de frecventă şi cefaleea nu este accentuată de activitatea fizică. Poate fi asociată o senzaţie de disconfort sau durere pericraniană, sensibilitate la lumină sau la zgomot.
Cefaleea tip tensiune episodică apare cu frecvenţă şi durată variabile. Cefaleea tip tensiune cronică survine în mai mult de 15 zile pe lună pentru mai mult de trei luni. Cefaleea tip tensiune nu este de intensitate mare, predispunând frecvent la automedicaţie.
Cefaleea secundară este cefaleea cauzată de o altă afecţiune şi trebuie luată în considerare la pacienții care se prezintă cu cefalee recent instalată sau la care se schimbă caracterul durerii.
Pacienţii care se prezintă cu cefalee şi care au un semn de alarmă al unei cefalei secundare trebuie evaluaţi urgent de către neurolog. În acest sens trebuie excluse afecţiuni ce pun viaţa în pericol: hemoragia intracerebrală, tromboza de sinusuri venoase cerebrale, disecţia arterială, crizele hipertensive şi, nu în ultimul rând, tumorile cerebrale.
Examinarea clinică a pacientului cu cefalee necesită în multe din cazuri a fi completată cu explorări imagistice (CT, RMN) şi investigaţii de laborator.
Dr. Adrian BARBU
Medic Specialist
Neurologie