Sarcina cu Filip s-a asemanat pe alocuri cu prima sarcina, nu am avut greturi deloc, varsaturi, stari de rau, arsuri. Ba mai mult, in aceasta sarcina, m-am simtit foarte bine si in trimestrul 3, chiar glumeam pe final ca ma simt prea bine pentru o gravida in 40 de saptamani.
A fost o sarcina mai putin medicalizata ca prima, dar totusi urmarita.
Nu pot spune ca nu am simtit deloc frica pe parcursul ei, dar de data aceasta am tratat „frica” in cu totul alt mod.

Legat de frica de ruptura uterina, in primul trimestru inca imi guverna capul, eram foarte constienta de risc, mi-l asumam, dar doream sa fiu in siguranta si eu si bebelus.
Imi doream monitorizare permanenta ca sa fim in siguranta.
Am lucrat cateva sesiuni in terapie pe tema fricii de ruptura, frica de o noua cezariana, frici in general.
Cumva, pe parcurs, m-am relaxat.
Am insistat mult cu afirmatiile pozitive si atat de mult le-am repetat ca am ajuns sa cred in ele.

Mi se pare un proces fascinant, intrucat ratiunea era mereu prezenta, (veneam cu multe statistici si informatii de dinainte, numere sau povesti triste pe care nu le puteam sterge), dar cumva in sarcina asta am ales sa citesc numai de bine, sa nu mai caut cifre (oricum le stiam), sa accept frica, sa o simt, dar apoi sa imi repet ganduri bune pana ma linisteam.
Am facut cursurile Lamaze, unde am discutat mult despre nasterea emotionala, implicatia emotiilor in travaliu (prima cezariana fusese pe motiv de travaliu debutat, contractii la 1-2 minute timp de 10h, col lung, nemodificat, un dr prea grabit si eu total cuprinsa de frica + pozitia culcat, am blocat travaliul din clipa in care am ajuns in spital).
Asadar, in aceste 9 luni am facut orice sa „inchid” cumva mintea si sa capat incredere in corp, in mine, in Dumnezeu, in soarta, in orice m-ar fi putut ajuta.
Am considerat ca nu mi se intampla mie si daca mi se intampla, vom fi salvati (desi ratiunea avea de comentat aici din varii motive).

Implinisem 40 de saptamani si deja deveneam nerabdatoare.
Ma mentineam activa fizic, ieseam cu baiatul de 2 ani seara la plimbare sau la plaja.
Incearcam sa ma bucur de ultimele clipe in 3 si vorbeam cu bebe sa vina cand vrea si cand e pregatit, chiar daca eu sunt nerabdatoare.
Imi faceam exercitiile de relaxare si vizualizare. Eram putin descumpanita ca ma simteam prea bine ca sa fiu aproape de nastere :) nu ma durea nimic, bebe nu era f coborat, colul era inca lung si inchis, dar aici aveam experienta de la primul bebe, cand travaliul a pornit tot cu col lung si inchis.

Contractii aveam dese, dar nedureroase.
La 40 saptamani si o zi m-am trezit o data cu cel mare la ora 8.00, cu ceva contractii dureroase.
Nu am cronometrat, ca nu am vrut sa ma impacientez degeaba, dar pareau a fi cam la 10 minute.
La ora 10.00 erau cam apropiate, mi-am descarcat o aplicatie, erau la 3-5 minute, lungi de 40-45 secunde.

Am vorbit cu moasa, mi-a zis sa imi verific colul, era scurtut, dar inca inchis.
A zis ca e probabil pretravaliu si ca poate dura. Aveam un TNS la 12 si putin.
Simteam contractiile deja mai dureroase, era nevoie sa ma legan din bazin pe ele si sa practic respiratia pe ele. Ca interval erau la 3 minute.
La TNS, intamplator sau nu, nu au aparut contractiile, cred ca a fost inspre norocul meu, pentru ca am plecat acasa cu gandul ca mai am mult si bine si m-am linistit si am decis sa astept acasa.

Am vorbit cu moasa, m-a pus din nou sa verific colul, mie mi s-a parut neschimbat. A ramas ca vorbim pe la 21.00 din nou sa reevaluam.
La ora 20.00 am pierdut dopul, cateva fire gelatinoase cu roz prin ele si la cateva minute dupa s-a rupt si apa, la fel ca la Victor, un „poc” ca un dop de sampanie si apa calda pe picioare.
Lichid incolor. Am respirat usurata si bucuroasa ca in curand nasc, ca lucrurile inainteaza, ca in sfarsit se intampla.
Pe contractii eram ca un animal, asa am fost tot travaliu, adica nu auzeam, nu vorbeam, nu voiam nimic.
Asa ca la 22.00 am decis sa merg la spital.
La spital, control, dilatatie 2-3. Au decis sa ma interneze. La receptie m-a intrebat o domnisoara cu ce moasa nasc si am decis pe loc cu Anamaria Bumb

Venisem cu plan de nastere si cu bagaj pregatit cu lumanari, uleiuri, wrap pe post de rebozo, casti wireless, muzica theta healing, alpha waves etc.
A venit si Anamaria, cu ea apucasem sa vorbesc f putin, doar pe facebook intr-un mesaj. Dar am simtit-o asa calda si 100% acolo, cu mine, pentru mine.
Sotul era si el cu mine. Bagajul nu, oricum nu conta pt mine.
Nu doream nimic, nici muzica, nici mancare (imi luasem jeleuri, bomboane, etc), nici masaj, nici vorbele sotului, voiam doar intuneric si sa fiu lasata in pace.

Deci la 22.00 aveam 2-3 dilatatie, moasa zicea ca dupa cum pare (contractii intense si dese) o sa fie un travaliu scurt.
Aveam dureri intense de spate, in pauze simteam in continuare durere si uneori mi se mai activa neocortexul si imi spunea ca bebe se roteste sigur ca prea apasa pe osul sacral.
Sotul incerca in pauze o gluma, o atingere, dar ii spuneam doar „taci” sau „lasa-ma” sau „apa, apa”.
Chiar radea si ma intreba „unde sunt pauzele alea de auzeam de ele la cursuri in care noi radeam si ne conectam si etc” si eu I-am zis „taci, lasa-ma, sunt prea intense si in pauza mi se rupe spatele” :))

Moasa a fost extraordinata si aici, ma monitoriza cu un aparat wireless din cand in cand, ma mai intreba cum sunt, eu doar gemeam si dadeam din cap.
Pe la 6.30 am intrebat-o pe moasa daca pot intra in apa acum, sau trebuie sa astept dilatatie completa. A fost de acord sa intru, mai ales ca dura 20 de min sa se umple cada.
Cele mai lungi 20 de minute, deja simteam ca imi pierd controlul, ea ma intreba daca imi vine sa imping.
Nu imi venea, dar contractiile erau puternice, una peste alta. „cat mai e?” intrebam.
„Esti aproape, mai e putin.”Intru in apa si astept sa imi vina sa imping.

Peste putin vine si dr meu, dr Ciornei, eu tot in lumea mea. Ma verifica moasa si cica mai am o „buza de col anterioara”. Astept, astept, intreb „mai e?”.
Trece juma de h si incep sa simt sa imping, incep sa imping, dar impingeam scurt. M-a ghidat putin moasa sa imping mai lung putin.
Eram pe vine. Duc mana jos si simt par si cap de bb. Si ma cuprinde un sentiment puternic de impins, imping de 3-4 ori si iese capul.
Inca o data si ies umerii (moasa ghida ceva pe jos). Aud ca zice fara circulara de cordon.
Inca o impingere si iese si corpul.

Ora 7.40 aud in fundal. Si gata, nu ma mai doare nimic.
Il aud ca prin vis pe dr „scoate copilul din apa” Deschid ochii si il vad sub apa :) il scot, ma asez in sfarsit pe spate, eram super amortita. Il asez si pe el pe piept. Asa linistit era..

Am stat cat a pulsat cordonul plus inca ceva minute in plus. Apoi tati a taiat cordonul.
Apoi sus pe masa sa vada dr ce „damage” am pe jos. Ruptura de gr 2. Bebe a mers 5 min la neonato: 3970g, 52cm, nota 10. Apoi inapoi la skin to skin cat timp eu am fost cusuta.
Acum am 10 zile de la nastere si sunt ca noua, pot sta in fund fara probleme.

Am reusit! Mi-am dorit cu fiecare celula din corp sa reusesc NVDC
Afirmatii pozitive care mi-au folosit:
Bebelusul meu este sanatos si se va naste sanatos.
Ma pregatesc pentru nasterea bebelusului meu cu incredere si bucurie
Ma pregatesc pentru o nastere naturala usoară si fara complicatii
Sunt pregatita, capabila si puternica
uterul meu este puternic și ne tine în siguranță
Corpul meu își va găsi resursele fizice și psihice necesare pentru a da viata bebelușului meu
Ma simt în siguranță în spital, echipa medicala ne supraveghează
Las grijile deoparte, respir, sunt calma
Predau controlul corpului meu. El știe ce are de făcut
Durerea este puterea mea, ma deschide ca pe o floare
Fiecare val ma aduce mai aproape de bebelușul meu
Colul meu se dilata, se deschide ca o floare făcând loc bebelușului meu
Natura m-a înzestrat cu puterea de a împinge. Corpul meu ma va ghida cum sa împing
Surrender. Relax. Let go
Viata mă susține

Ce are de facut o mamica care isi doreste NVDC?
Sa creadă cu tărie
sa spună lucruri pozitive
sa vizualizeze binele
sa asculte trupul
sa facă cursul Lamaze
sa facă exerciții de relaxare
sa fie active în sarcina
sa primească cu bratele deschise ce urmează a trăi